You are currently viewing The Fortune Teller (Ghicitoarea) – de la pictură la utilitate

The Fortune Teller (Ghicitoarea) – de la pictură la utilitate

Posibilitățile pe care ni le oferă tehnologia cresc din zi în zi. Accesul la informația tehnică este din ce în ce mai facil, dar și gratuit. În ultima vreme, observ din ce în ce mai multe campanii de promovare a new media art. New media art se referă la arta care se combină cu tehnologia pentru a crea noi tipuri de experiențe și de metode de exprimare.

Ce am vrut eu să obțin cu aceste tehnologii? Interactivitate și utilitate. A avea un tablou pe perete care să și facă ceva, nu doar să stea acolo, mi se pare o idee de viitor. Încă explorez opțiunile si uneltele cu care pot aduce aceste idei în față. În continuare prezint un prim produs din categoria „tablou cu utilitate”: The Fortune teller, sau Ghicitoarea.

Ideea a fost să creez un personaj (Ghicitoarea) – care odată filmat, să afișeze mesaje ca într-un glob de cristal. Scopul este să vă animeze ziua cu un mesaj amuzant în fiecare zi. Am început prin a desena acest personaj:

 

Atenție, urmează o zonă mai tehnică. Puteți derula până la clipul demonstrativ dacă această zonă nu prezintă interes.

Mai departe, am realizat modelul 3d al Ghicitoarei (în 3Ds Max), l-am separat în planuri 2d pentru a pregăti terenul pentru texturare, am pictat modelul (în Photoshop), apoi l-am importat într-un motor pentru jocuri (Unity). Aici am folosit biblioteca pentru realitate augmentată specifică dispozitivelor android (AR Core) pentru a face aplicația să detecteze desenul când utlizatorul îndreaptă camera spre el. Mai departe, am colectat de pe internet peste 500 de mesaje de tip fortune cookies și le-am aranjat într-un document. Acesta servește drept bază de date. În continuare am scris un cod în limbajul C#, specific Unity, care să aleagă aleatoriu mesaje din baza de date și să le afișeze. Codul folosește și funcții matematice (interpolare liniară) pentru a anima textul care vine și pleacă, precum și animația inițială de desprindere din planul 2d a modelului 3d. Animația de pe față este realizată printr-un shader realizat în unity shader graph. Tot aici am făcut shader-ul pentru haină și cel pentru lanțuri, care le face să se miște subtil.

Mai jos o demonstrație a funcționalității aplicației:

 

Dacă aveți idei pe care credeți că aș putea să le realizez în felul acesta, îmi puteți scrie mai jos, în secțiunea de comentarii.

Vizitați secțiunea blog pentru mai multe proiecte de acest fel: https://embstudio.ro/blog/

Ersin

Lasă un răspuns